Că tot am văzut Saturn cu Astroclubul Brașov hai să vedem Universul

by Manuel Cheta on 28/04/2012

in Optimism

Vineri seară am fost din nou pe Dealul Melcilor, lângă bazin, să văd planetele de aproape cu telescoapele de la Astroclubul Brașov. Orice ai zice, mi s-a părut interesant să pot vedea de la distanța la care suntem noi planeta Saturn cu inelele ei cu tot.

Cu toate că ai fi tentat să zici că Saturn este un punct mic și fragil în Sistemul Solar află că are diametrul de zece ori mai mare ca planeta noastră.

Deși au fost acolo Sorin și Ema nu am reușit să dau de ei în mulțime (veniseră câteva zeci de persoane). Am reușit totuși să schimb câteva vorbe cu Bogdan, Dragoș și Billy.

Vrei să vezi dimensiunile Universului? Clic pe aplicația de mai jos (dă full screen) și vezi cât de mare este Universul. Vei vedea imagini comparative între diferite obiecte ca să îți poți face o idee. Via [GaS].

The Universe made possible by Number Sleuth

Știai că steaua VY Canis Majoris, cea mai mare stea observată, are un diametru de 2100 ori mai mare decât cel al Soarelui? Suprafața stelei ar ajunge undeva prin zona planetei Uranus dacă am pune Soarele în mijlocul ei. Asta da. Oricum, sunt multe lucruri care ne depășesc, dar te invit să admiri sâmbăta asta planetele, din nou pe Dealul Melcilor, de la ora 21.

Articole extraordinare pe aceeași temă:

{ 8 comments… read them below or add one }

SorinJ April 28, 2012 at 08:18

Și pe mine imaginea planetei Saturn m-a impresionat. În seara asta îl duc și pe fi-miu. În altă ordine de idei, cred că ar fi un proiect interesant pentru Brașov instalarea unui observator astronomic pe Dealul Melcilor (plus infrastructura aferentă: drum civilizat, câteva bănci, bude…).
SorinJ a publicat de curand… Ce facem în weekend la Brașov

Reply

Manuel Cheta April 28, 2012 at 08:28

Frumos ce zici, Sorine, frumos. Uite ca noi nu avem asa ceva. Stai ca baietii de la Astroclubul Brasov nu au primit nici macar o camera de la Universitatea Brasov. Si ar fi putut…

Reply

SorinJ April 28, 2012 at 08:52

Mă gândesc ce potențial turistic și educativ ar avea o astfel de construcție. Ar fi un succes. Dar… mai importantă este o sală de sport într-un cătun abandonat de tineri.
SorinJ a publicat de curand… Ce facem în weekend la Brașov

Reply

Manuel Cheta May 1, 2012 at 11:22

Cred ca nu s-a prea auzit de ideea asta in Brasov. Ar fi o chestie faina.

Reply

Carmen May 1, 2012 at 10:49

mi-am gasit jucarie. multumesc !
am cu ce-mi ocupa macar o ora (astazi), si inca una maine si .. tot asa.
Carmen a publicat de curand… Concurs 1 Mai

Reply

Manuel Cheta May 1, 2012 at 11:22

Pai, ia-ti un telescopt si te ocupi toata viata de el :) )

Reply

Carmen May 3, 2012 at 19:35

mi-as lua telescop, dar mereu imi gasesc alte prioritati. profit insa de marinimia unui prieten care are unul smecher tare. si cand e senin, il mai pacalesc sa mi-l imprumute :D
Carmen a publicat de curand… Machiajul miresei

Reply

Manuel Cheta May 3, 2012 at 22:13

Am intalnit si oameni fericiti :D

Reply

Leave a Comment

CommentLuv badge

Previous post:

Next post: